Ti-am zis ca vara abia a inceput si eu vreau s-o celebrez cum se cuvine! Si asta e momentul cel mai bun sa-ti chemi prietenii la un summer party, nu conteaza ca nu ai gradina cu piscina, important e sa-i dai pe spate cu niste party food de-si ling toti degetele, iar tarta cu rosii de vara, ricotta si busuioc o sa mearga la fix ca un aperitiv de senzatie.
Reteta initiala este una care presupune coacere doar pentru blat, dar eu mi-am reimaginat putin lucrurile si rezultatul a fost unul cel putin super delicios.
INGREDIENTE
Pentru blat
300 gr faina alba/integrala
150 gr de unt
1 ou
1 varf de sare
2-3 linguri de apa rece
Pentru compozitie
400 gr ricotta
100 gr parmezan
3-4 rosii feliate
busuioc proaspat
sare, piper, ierburi aromatice
ulei de masline
zeama de lamaie
Ocupa-te intai de blat. Intr-un bol, adauga faina si untul (direct din frigider) taiat cubulete. Marunteste cu varful degetelor untul pana ce, impreuna cu faina, se formeaza firimituri mici. Acum pune si oul si mai framanta putin ca aluatul sa prinda consistenta, in caz ca este inca foarte faramicios, adauga si 2-3 linguri de apa foarte rece. Trebuie sa obtii consistenta aluatului clasic de placinta sau tarta. Impatureste-l intr-o folie alimentara si lasa-l 30-40 min la rece.
Incalzeste cuptorul la 170ºC si, folosind un sucitor, intinde blatul la o grosime de 4-5 mm si aseaza-l pe o foaie de copt intr-o tava termorezistenta. Pentru ca vei coace blatul gol, fara compozitiei, n-ai vrea sa se umfle in timp ce sta la cuptor, asa ca pun-i o alta hartie de copt deasupra, peste care aseaza boabe de fasole sau naut, acestea au rol de greutate. Lasa aluatul in cuptor cel mult 15 min la foc mediu.
Amesteca intr-un castron ricotta cu parmezanul ras si taie rosiile felii subtiri. Cand blatul este gata si s-a si racorit putin, adauga compozitia si aseaza deasupra rosiile feliate. Nu uita sa presari cateva frunze de busuios taiate grosier, cativa stropi de ulei de masline, sare, piper, ierburi aromatice si putina zeama de lamaie. Mai da tarta inca o data la cuptor pentru 35 de minute la foc potrivit.
Daca vrei sa o mai aromatizezi putin, poti pregati un dressing de usturoi pisat, ulei de masline, fulgi chilli si zeama de lamaie. Toata lumea va fi fericita.
Pofta mare!
Cori Costache
No Comments