cook at home/ spring

Prima mea paine de casa

Nu tin minte sa fi avut vreun anotimp fara sa simt in casa miros de paine proaspat scoasa din cuptor, asa ca aseara m-am gandit sa duc traditia mai departe si m-am pus pe plamadit prima mea paine de casa, dar si ce emotii am avut, mai ceva ca in sesiune.

Se coace, nu se coace, oare creste, oare am framantat aluatul destul? Apai n-aveam decat sa-mi pun ponturile “furate” la treaba si sa vedem ce-o iesi, ce-i drept nu prea am prajiturit/painit pana acum.

Dar sa-ncepem cu inceputul, intai si-ntai m-am dus si mi-am achizitionat niste forme de paine profi (ceea ce-ti recomand si tie), ca asa-i in casa noua, iti mai lipseste una, alta, si faina speciala pentru paine.

2 pachete de 500 gr. de faina neagra cu seminte (am folosit-o pe cea de la 7 spice, Yammix), sau unul de 1 kg de orice alt tip de faina

600 ml de apa calduta

sare

optional mix de seminte daca faina nu le are deja incorporate

3 linguri de ulei

Drojdia n-am uitat s-o trec pe lista, ea este deja incorporata in faina, asa ca e important sa te uiti cu atentie pe pachet sa vezi exact ce contine.

Iei un bol suficient de mare, in care sa aiba loc sa creasca painea, adaugi faina si apa (in 2-3 etape) amestecand continuu pana ce aluatul capata o consistenta elastica si se dezlipeste usor de pe castron si de pe mana. La final am adaugat si uleiul si am mai framantat vreo 2-3 minute. Cantitatea de apa poate sa difere in functie de tipul fainii (la mine s-a nimerit sa se potriveasca cantitatea de apa trecuta pe instructiunile de pe pachetul de faina), de aceea recomand sa se adauge treptat in aluat, dar oricum, nu e nicio tragedie daca e prea multa sau prea putina apa, mereu se poate “drege” din faina, sau apa, respectiv.

Eu am framantat-o manual, ciudat, dar imi place treaba asta, cam 10-15 minute, iar apoi am asezat bolul intr-o zona destul de incalzita a camerei, acoperit cu un servet de bucatarie, pentru a dospi. Stii ca painea e gata dospita cand aluatul s-a umflat si deja depaseste marginea bolului. Acum e gata de pus in formele de copt.

Pregatesti tavile pentru paine, pui hartie de copt si le ungi cu putin ulei pentru a evita lipirea compozitie. Intre timp, tai aluatul in 2 jumatati (vezi si tu sa fie cat de cat egale, ale mele n-au prea fost) si il aplatizezi putin cu palmele ca si cand ai folosi un facalet, iar apoi il rulezi si in pui in forma de copt. Repeti acelasi procedeu si cu jumatatea nr. 2 de aluat. O data ce au ajuns in forma, painicile mai raman la dospit inca vreo 20-30 de minute (pana ajunge aluatul la marginea tavii).

Pregatesti cuptorul si il lasi vreo 3-4 minute sa se incinga la foc mediu, iar apoi poti introduce si painea la copt pentru 45-50 de minute. Eu am folosit cuptorul la nivel 2, adica mediu, dar daca vezi ca deja e rumenita din primele 15-20 minute, e bine sa treci focul la minim.

Toate bune si frumoase, mireasma de paine proaspata e deja prin toata casa, dar sa nu uiti sa o ungi cu putina apa imediat ce ai dat-o jos din forme si las-o acoperita cu un prosop de bumbac pana se raceste, iar apoi o poti depozita fara probleme. Ah, si merge de minune cu niste guacamole sau poti chiar sa incerci reteta cu bruschetta.

Spor la paine!

Cori

 

 

 

 

Newsletter

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.