Din seria “ce mai gatim azi”, mi-am adus aminte acum cateva seri de fajitas de pui cu guacamole si sos salsa pe care le-am mancat ultima data la Hard Rock Cafe in Bucuresti si daca totul s-a pastrat atat de fresh in mintea mea dupa luni bune, e semn ca: 1. la HRC se mananca bine si 2. ca trebuie sa pun cap la cap reteta si s-o fac si eu.
Evident, reteta e super simpla, nu-mi place sa ma complic, asa ca nu ai nevoie de foarte multe ingrediente si nici de ore bune petrecute in fata aragazului.
4 jumatati de piept de pui
tortillas (wrap, lipii)
2-3 ardei (pentru un aspect placut, de preferat unul rosu, unul verde si unul galben)
2 avocado bine copti
300 gr de rosii cherry
patrunjel proaspat
2 fire ceapa verde
2-3 cepe uscate
sare, piper
chilli
zeama de la 2 lime (lamai)
ierburi aromatice
ulei de masline
In prima etapa pregatesti puiul, il tai suvite subtiri si alaturi de el poti adauga ardeii si ceapa taiate similiar. Peste ele stoarce putina zeama de lime, stropeste cu ulei de masline, adauga sare, piper, ierburi aromatice si cativa fulgi de chilli. Amesteca toate ingredientele, apoi acopera vasul cu o folie alimentara si lasa la frigider pana ce te ocupi de sosuri (guacamole si salsa).
Guacamole este unul din sosurile mele preferate si mi se pare ca este foarte versatil, putand fi folosit in multe combinatii de mancare, carne, nachos, etc.
Ia 2 avocado, piseaza-le cu furculita pana ce pulpa se transforma intr-o pasta, adauga rosiile cherry tocate marunt, patrunjel verde, rondele mici de ceapa verde, sare, piper, zeama de la o jumatate de lime/lamaie si amesteca pana ce totul devine omogen.
Despre guacamole ti-am povestit pas cu pas si in Holy Moly Guacamole, doar ca de data aceasta eu nu am mai adaugat usturoi, insa tu poti o poti face, reteta este destul de flexibila si adaptabila propriilor gusturi.
Pentru sosul salsa foloseste o mana generoasa de rosii cherry, chilli, patrunjel verde tocat marunt, ulei de masline, piper, sare si un strop de ierburi aromatice. Amesteca-le intr-un bol si adulmeca aroma apetisanta.
Cat timp ai pregatit sosurile, puiul si legumele s-au marinat destul de bine incat sa capete toate aromele minunate si vor fi numai bune de pus pe gratarul bine incins. Tine-le pe foc potrivit cam 6-8 minute pana ce puiul este usor rumenit si a capatat o culoare aurie.
Inainte de a servi, incinge o tigaie si tine maxim un minut fiecare tortilla pentru a le incalzi.
Acum nu-ti ramane decat sa pui de-o masa mare si sa te bucuri din plin de mixul de arome.
Pofta buna!
Cori.
No Comments