cook at home/ Lunch box/ spring/ summer

Curry de pui cu orez din conopida

curry de pui cu orez din conopida

Blogpost-ul cu numarul 100 (yeey!), dar si prima zi de toamna (sau e inca vara?) trebuiau sarbatorite cum se cuvine. Cum altfel daca nu cu o reteta noua, care sa-ti lase gura apa 🙂 ?

Imi propusesem targetul de o suta de postari pe anul asta inca de cand am inceput sa scriu, fara sa am habar daca e mult sau putin. Acum as putea spune ca era loc de mult mai mult, insa sunt foarte fericita ca am ajuns chiar si pana aici. Cu multe retete esuate, care nici n-au mai aparut pe blog, cu multe articole amanuntit studiate si lectii facute constiincios, cu multe frustrari ca munca de cateva ore s-a risipit instant, acum simt si vad progresul pe care l-am facut. Eu zic sa fii pe faza, pentru ca vor urma multe alte super cool retete aici pe blog.

Iar ca sa revenim la reteta noastra, dupa mica paranteza, orezul de conopida este ceva ce nu mai incercasem pana acum, drept vorbind, mie nu prea imi place conopida, insa ce-a iesit, a pus umila leguma pe un piedestal pentru mine.

Inca ceva foarte cool despre aceasta retetea este ca reduci si numarul de calorii din bolul cu orez si timpul de asteptare pentru fierberea lui, doua puncte dintr-o lovitura.

INGREDIENTE – pentru 2 portii


1 conopida
1 mana mazare
1 piept de pui dezosat
200 ml lapte de cocos
1 ceapa medie
o bucata ghimbir (2-3 cm grosime)
pulpa de la 2-3 rosii
1/2 lingura praf curry
1/2 lingura chimion
1/2 linugra turmeric
1/4 linurita garam masala
4 linguri ulei vegetal
sare, piper
ardei iute (optional)


MOD DE PREPARARE

1. Curata si marunteste conopida in florete mici si las-o deoparte. Taie pieptul de pui in cubulete de marime potrivita si pune-le intr-o tigaie la calit 3-4 minute in 2 linguri de ulei vegetal.

2. Intre timp, in vasul unui robot de bucatarie adauga, laptele de cocos, ceapa tocata marunt, condimentele, 1/2 ardei iute, ghimbirul, si pulpa de rosii. Mixeaza totul pana obtii o pasta omogena, pe care o vei turna direct peste pieptul de pui din tigaie. Lasa acum sa se patrunda totul si sa scada sosul aproximativ 7-8 minute, la foc mediu si cu un capac deasupra. Dupa ce sosul a scazut, opreste focul si adauga sare si piper dupa gust.

3. Curata robotul de bucatarie si toaca marunt conopida pana capata aspectul boabelor de orez. Intr-o alta tigaie, cu restul de ulei vegetal (poti inlocui cu ulei de masline), caleste conopida nu mai mult de 3-4 minute, pana se inmoaie putin. Probabil va fi nevoie sa repeti procesul, asta daca nu mai ai o alta tigaie libera pe care s-o folosesti.

4. Amesteca orezul din conopida cu mazarea data 5 minute in clocot in prealabil si condimenteaza cu sare si piper proaspat macinate.

5. Poti sa mai adaugi la toata treaba asta si niste lipii naan, dar eu am vrut sa tin totul mai dietetic (a nu cumva sa se inteleaga ca mi-a fost lene sa le mai fac).

Pofta mare!

Cori Costache

 

 

Newsletter

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.