Cu piata plina de caise aromate si dulci este practic imposibil, pentru mine cel putin, sa ma limitez doar la a le consuma ca simple fructe. M-a inspirat prajitura de casa a mamei cu blat pufos si fructe din blesug, care mereu imi aminteste de copilarie, dar cui strica putina reinventare? De data asta au iesit niste briose cu iaurt grecesc, caise si fulgi de cereale, data viitoare mai vedem.
INGREDIENTE (pentru 12 briose)
300-400 gr caise
130 gr de faina (eu am folosit mix de multicereale de la Terra Natura)
80 gr de cereale integrale (musli cu fibre)
cate 1/2 lingurita de cardamon, scortisoara si nucsoara
1 lingurita praf de copt
1/2 lingurita bicarbont de sodiu
1/4 lingurita sare
220 ml de iaurt de grecesc cu 10% grasime
60 ml lapte semidegresat
2 linguri de miere
1 ou
ulei pentru uns forma
Intr-un bol de sticla suficient de incapator, amesteca ingredientele uscate, adica faina, fulgii de cereale, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, prafurile aromate si sarea. Daca cerealele sunt prea mari, le poti marunti putin in robotul de bucatarie si obtii astfel un mix mai fin.
Separat, bate oul, adauga iaurtul, laptele si mierea si amesteca bine pana la omogenizarea tuturor ingredientelor. Acum poti imbina compozitia uscata cu cea lichida si amesteca pentru o consistenta cremoasa si pufoasa (vei vedea ca face mici bule).
Pregateste forma de briose si unge orificiile cu ulei. Aseaza acum in forma si aluatul in etape pentru a insera si bucatile de caise maruntite. Le poti prafui cu putina faina pentru a nu se lasa la fundul compozitiei, eu am facut asta doar pentru cateva din ele.
In cuptorul deja pregatit la 175 de grade, aseaza tava si lasa-le la copt pentru 20-25 de minute, mai incerci tu intre timp cu o scobitoare si verifici daca sunt gata.
Serveste-le cu pofta ca desert, mic dejun, gustare intre mese, cum iti place, sunt oricum destul de sarace in calorii si foarte hranitoare.
Pofta mare,
Cori Costache
No Comments