Zi frumoasa, soare si am iesit sa descopar cartierele orasului. Cica mai rar intalnesti prin Toronto asa vreme si temperaturi aproape de 15 grade in luna noiembrie, dar fie vremea cat de buna, sau rea, eu tot plec in “expeditia urbana”. Azi pe lista Kensington Market.
Cand esti turist, asa ca mine, cel mai bine este sa pleci in “expeditia urbana” cu metroul, dar daca esti cu masina, este indicat sa o lasi destul de departe incat sa poti cutreiera strazile pana la destinatie. Desi in Toronto varianta cu masina parcata undeva prin centru nu e cea mai buna optiune, parcarile sunt destul de scumpe, iar incercarea de a gasi o varianta convenabila care sa iti permita sa stationezi mai toata ziua pe bani nu foarte multi, s-ar putea sa implice foarte mult timp, tocmai de aceea recomand metroul, solutia mereu salvatoare.
Ne-am oprit undeva aproape de statia de metrou Dundas si am pornit pe jos pana la Kensington Market. Unde mai pui ca am nimerit tocmai ziua in care defila parada lui Mos Craciun, iar strazile erau pline de parinti si copii care asteptau marele eveniment.
Kensington Market se afla intre Dundas si College, la vest de Spadina Ave. La inceputul anilor ’20 in zona era un cartier evreiesc, unde majoritatea familiilor care locuiau aici obisnuiau sa vanda produsele proprii vecinilor de pe strada, chiar in fata casei. Acum, Kensigton Market, inclusa deja in patrimoniul istoric al orasului, este un labirint de strazi inguste si case victoriene frumos colorate, unde relaxarea si doza de voie buna iti sunt garantate.
Am intrat pe aleile din piata si totul s-a transformat intr-un mix intre Europa, Caraibe, Orientul Mijlociu si Asia. Intr-un colt era o taraba unde se vindeau legume si fructe, vis-a-vis un magazin jamaican de unde puteai sa cumperi DVD-uri si alte suveniruri specifice, iar alaturi un salon de infumusetare “made in China” cu preturi si servicii mentionate mai intai in dialectul mandarin.
O data ce pasesti in Kensigton Market esti atras ca un magnet de mirosuri aparte si un zumzet placut care invita sa continui explorarea. In prezent, piata mai este foarte renumita si pentru vreo doua cafenele unde consumul de marijuana este permis.
Am fost fascinata pe loc de magazinele cu uriase varietati de peste, carne si branzaturi, de cele unde am gasit cele mai cool haine vintage, de cafenele simple, de restaurante cu specific divers, de o cacofonie de sunete si gusturi care invaluiau intreaga zona.
Cum deja ajunsesem, fara sa realizam, in cealalta parte a centrului, am decis sa mai trecem o data prin fata primariei in drum spre masina. Decoratiuni de Craciun, care deja au inceput sa apara si forfota mare din zona, ne-au facut sa mai imortalizam cateva cadre si sa ne indreptam usor spre casa.
Si cum altfel se incheie o zi frumoasa de duminica daca nu cu o bere rece la pub-ul preferat de langa casa? Se-aseaza si mintea si sufletul.
Cheers!
No Comments